vineri, 20 august 2010

Deva Premal & Miten ~ de la muzica la meditatie. Concert la Bucuresti, 1 Octombrie 2010


Am ascultat-o prima oara in urma cu 10 ani si m-am surprins imediat fredonand mantre aproape oriunde, in autobuz, la magazin sau stand la birou. Forta acestor cuvinte sacre, transmisa prin timbrul pur al vocii Devei Premal, poate fi simtita instantaneu, fara nicio pregatire, ca un dar neasteptat si magic pentru sufletul tau.
Deva e nascuta in 1970 la Nurnberg, in Germania si a crescut intr-o familie cu preocupari muzicale si spirituale. In caminul copilariei sale nu existau scaune sau televizor, toti membrii familiei erau vegetarieni iar meditatia era o practica de zi cu zi. In aceste conditii atipice, Deva a aratat o predispozitie timpurie pentru o viata traita in libertate interioara si constienta.
Lectiile de pian si vioara precum si numeroasele momente cand canta mantre impreuna cu tatal ei i-au facilitat trecerea spre cariera artistica de mai tarziu. Totusi, stilul muzical personal l-a descoperit abia cand si-a intalnit partenerul de viata, Miten. Se intampla in India, la Poona, in 1990. “Desi aveam doar 20 de ani iar el 42, inimile noastre s-au conectat imediat”, isi aminteste Deva Premal. Originar din Anglia, Miten avea experienta scenica a unor deschideri de concerte pentru Fleetwood Mac, Ry Cooder si Lou Reed. Dupa intalnirea cu nonconformistul mistic Osho, acesta a renuntat la rock pentru a scrie piese cu mesaje spirituale. Miten este cel care a incurajat-o pe Deva sa-si descopere vocea autentica, expresia proprie. Recunostinta ei pentru suportul primit a facut-o sa afirme de cateva ori “Fara el, Deva Premal nu ar fi fost”. Primul concert l-au sustinut impreuna in 1992. De atunci au calatorit mult in lume impartasind prin cantec chemarea iubirii si vindecarii unei audiente tot mai mari. Albume precum “Love is Space”, “The Essence” sau “Dakshina” au devenit best-sellers si au revolutionat muzica new age prin modul inedit de folosire a mantrelor in cantece. Dezbracate de rigorile incantatiilor traditionale, aceste formule spirituale au fost oferite publicului in interpretari originale, fara a pierde puterea si frumusetea lor intrinseci. Dalai Lama, Eckhart Tolle, Cher, Tony Robbins sunt cateva dintre personalitatile care si-au aratat aprecierea pentru muzica lor. Odiseea e imbogatita cu atelierele rezidentiale pe care Deva si Miten le realizeaza periodic. In fiecare an, timp de 9 zile, propun o experienta de eliberare a vocii si mintii celor care ii insotesc la Corfu, in Grecia. In Bahamas, participantii nu doar celebreaza cantecul si meditatia dar au bucuria si de a face o baie in ocean impreuna cu delfini.
Chiar daca nu ai fost in astfel de activitati, vei avea prilejul sa-i intalnesti la Bucuresti, pe 1 Octombrie, la concertul “Mantre in Miscare” pe care-l vor sustine la hotelul RIN de la ora 19. Poate vei fi surprins sa o auzi pe Deva Premal cerand publicului sa pastreze linistea si sa nu aplaude. Rugamintea are o motivatie practica directa: linistea exista in interiorul muzicii si are nevoie sa fie expusa si traita constient. Efectele vindecatoare ale mantrelor pot fi simtite doar trecand dincolo de sunet, in vibratia pura a tacerii meditative. Eckhart Tolle, autorul cartilor "Puterea Prezentului" si "Un Pamant Nou", a surprins aceasta relatie dintre auditie si meditatie afirmand: "Când asculţi muzica lui Deva şi Miten, spaţiul sacru care se află dincolo de minte apare natural şi fără efort. Magie pură !”
Locatie: Rin Grand Hotel, str. Vitan-Barzesti nr 7D
Acces sala: ora
19:00
Organizator: Happy Dreams Event
Preturi bilete: 150 Ron (Sector A) - 120 Ron (Sector B)
Websiteul evenimentului de unde puteti sa cumparati bilete:
http://www.happydreamsevent.ro/dpm/

Niciun comentariu: