joi, 10 noiembrie 2016

Fotograf Tangerine Dream pentru o seară


Mai este Tangerine Dream în prezent, după moartea fondatorului Edgar Froese, continuatoarea legitimă a trupei care iniția stilul Berlin School la începutul anilor '70? Eu cred că da, și o spun cu atât mai convins după ce i-am văzut și ascultat pe scena Filarmonicii din Szczecin, în Polonia, pe 9 Iunie. Evenimentul a fost primul concert de amploare susținut în noua formulă: Thorsten Quaeschning, Ulrich Schnauss, Hoshiko Yamane. Toți trei sunt artiști cu cariere solo și proiecte independente remarcabile. Aș adăuga la acest line-up un al patrulea membru, pe Bianca Froese-Aqcuaye, cea din urmă soție a lui Edgar Froese, responsabilă - între altele - de grafica celor mai recente albume Tangerine Dream. Mulțumită ei, visul meu portocaliu s-a concretizat neașteptat de frumos în această vară. Îmi doream foarte mult să repet isprava fotografică din 2008 cu Klaus Schulze (feat. Lisa Gerrard, credit foto pe albumul audio-video „Rheingold”), de data asta cu celălalt mare nume al Școlii Berlineze de muzică electronică. După un schimb de mesaje cordiale cu Bianca, am primit acreditarea solicitată și așa am ajuns „fotograful trupei” (mențiune trecută în dreptul numelui meu pe lista de intrare în Filarmonica Szczecin). Mai bine de trei ore m-am plimbat cu aparatul foto cât mai discret printre spectatorii de la etajul sălii, ajungând uneori și în unghiuri privilegiate ale incintei, cum ar fi spatele scenei, ba chiar și după ecranul de proiecție video. Să te bucuri de muzica Tangerine Dream în timp ce faci fotografii e o provocare foarte stimulatoare.
  Abia acum, după lansarea dublu CD-ului „Live at the Philharmony Szczecin-Poland 2016”, public câteva dintre fotografiile realizate la concert. Motivul decalajului este o înțelegere făcută cu Bianca Froese-Acquaye în perspectiva utilizării acestor imagini în booklet-ul noului album live. Nu am avut nicio confirmare până nu nu am avut efectiv albumul în mâini. Am fost foarte bucuros să constat că cele mai multe fotografii din cărțulia dublu CD-ului erau realizate de mine. Această contribuție vizuală reprezintă și o oportunitate de a-mi exprima recunoștința pentru muzica legendarului grup german pe care-l ascult din copilărie, cu atât mai mult cu cât concertul a fost în onoarea lui Edgar Froese.
  Tangerine Dream a intrat în etapa Quantum Years, o perioadă de creație post-Edgar Froese începută anul acesta cu EP-ul Quantum Key, secondat de Live at the Philharmony Szczecin și care va continua, după toate probabilitățile până la sfârșitul anului, cu Quantum Gate. Te invit să vezi mai jos un album cu câteva dintre fotografiile pe care le-am realizat și trailer-ul oficial al concertului din Szczecin, Polonia 2016.

joi, 27 octombrie 2016

Interviu pentru ElectroBlog


ElectroBlog.ro m-a luat la întrebări despre ultimele mele preocupări personale și artistice. Administratorul site-ului și realizatorul interviului este Septimiu Moldovan, autorul Enciclopediei Muzicii Electronice Românești. Am preluat aici articolul, cu acordul său.

EBRo: Salutări Marius ! Îmi face o extraordinară plăcere să purtăm o discuție pentru acest blog, mersi că ai acceptat. Pentru început spune-ne, te rog, ce faci în Cipru? Am văzut că ești acolo pentru o perioadă.


MCB: Kalimera! Da, mă aflu de o perioadă scurtă în Cipru cu intenția de a mă stabili pe insulă. Deocamdată sunt în plin proces de integrare, explorez locurile, învăț greaca, socializez cu oamenii de aici. E un mediu care-mi priește, îmi place viața mediteraneeană. Am câteva proiecte în minte pe care sper să le pot realiza aici, dar e prematur să vorbesc despre ele în această fază.

EBRo: Vangelis, Tangerine Dream, Jean-Michel Jarre. Trei giganți care anul acesta au lansat materiale noi: „Rosetta” (Decca Records), „Live at the Philharmony Szczecin Poland 2016” (Eastgate Music), respectiv „Electronica 2: The heart of noise” (Columbia Records). La albumul semnat de Tangerine Dream ai avut onoarea și tu să iscălești pozele din booklet-ul materialului. Povestește-ne, te rog, ce te leagă de cei din acest grup muzical, experiența, trăirile.

MCB: Da, Tangerine Dream va publica un nou dublu CD în curând,  altul decât albumul live menționat de tine, care va fi și prima realizare discografică de studio după moartea lui Edgar Froese, fondatorul și leaderul trupei. De asemenea, Jean-Michel Jarre lansează în Noiembrie Oxygene 3 pentru a aniversa 40 de ani de la antologicul său disc de debut. Și să nu uităm că pe 11 Noiembrie Jarre cântă la Cluj.
De Tangerine Dream mă leagă multe amintiri muzicale frumoase, încă de pe vremea copilăriei, precum și debutul meu radiofonic. La prima ediție „Călătorii spre Infinit” pe care am prezentat-o la FUN Radio (noiembrie 1993) am difuzat albumul lor „Optical Race”. Nu am avut contacte personale cu grupul german până recent. Bine, am avut o intersectare însoțită de un schimb de zâmbete cu Edgar Froese în backstage la concertul TD de la Loreley în 2008. Este o imagine pe care o evoc ușor de fiecare dată când ascult muzica Tangerine Dream. Anul acesta am fost la Szczecin, în Polonia, pentru a-i revedea pe scenă, acum într-o nouă formulă. În prealabil am schimbat câteva mesaje cu Bianca Froese-Acquaye, soția lui Edgar, pentru a obține permisiunea de a face fotografii la eveniment. A contat și faptul că aveam deja fotografii publicate într-un album live semnat de Klaus Schulze. Așa am ajuns pentru o seară „fotograful trupei” (cum am fost notat pe lista organizatorilor la intrarea in incinta Filarmonicii din Szczein). La concert i-am cunoscut direct pe toți membrii actuali Tangerine Dream și am fost foarte încântat. M-am bucurat mult când am vazut că multe din fotografiile realizate de mine au fost publicate în booklet-ul dublu CD-ului ”The Quantum Years - Live at the Philharmony Szczecin”. Deși nu mă pot numi pe deplin fotograf de concert, am primit credit foto la doua albume live semnate de Klaus Schulze („Rheingold”, cu Lisa Gerrard) și Tangerine Dream („Live at the Philharmony Szczecin”). Klaus Schulze și Tangerine Dream sunt creatorii Berlin School, o tradiție consacrată a muzicii electronice care influențează și inspiră încă mulți artiști noi. Aceste contribuții foto sunt pentru mine o realizare sentimentală și profesională. Nu-mi imaginam, puștan fiind, că numele meu va apărea vreodata pe albumele a doua dintre legendele genului electronic. Totodată, aceste colaborări onorabile reprezintă și un mod de a-mi exprima recunostința pentru muzica lor, un fel de a oferi și eu ceva înapoi pentru arta cu care m-am hrănit spiritual zeci de ani.

EBRo: Ambientală, cosmică, cu slipiri și licăriri spontane precum sufletul tău, reflectă întocmai personalitatea ta puternică, bătăioasă, care renaște și se autodefinește mereu, care nu cedează și caută întotdeauna ceva nou. Aceasta este „Nebula”, primul tău exercițiu muzical, prima ta încercare în sfera producției muzicale. Dezvoltă-ne, te rog, spune-ne intențiile și planurile tale de viitor.


MCB:  Ești primul care mă întreabă asta, într-o fază atât de incipientă a devenirii mele artistice. Nebula este o piesă space la care lucrez, am postat pe Facebook un scurt clip cu două momente din ea, un preview audio. Deocamdată e mai mult o joacă serioasă, un exercițiu, cum bine spui. Într-o primă etapă e nevoie să creez un mic studio care să permită să mă exprim muzical cât mai bine. Limitările tehnice sunt destul de mari acum, deci trebuie să fac câteva investiții pentru a produce muzică așa cum simt. Am ascultat și promovat muzică electronică și new age de la o vârstă precoce. Tot de atunci am reprimat („ajutat” de unele împrejurări) impulsul de a face muzică. Cred ca am atins un fel de masă critică de informație muzicală, punct de la care nu mă mai pot mulțumi cu pasivitatea audițiilor. Uneori îmi apar în minte idei sonore, compoziții destul de elaborate pe care le percep mai degrabă ca pe ceva pre-existent. În acest sens, ca artist nu pot fi decât, cel mult, co-autor. Am ales să dau curs inspirației, dar mai sunt câțiva pași de făcut până când voi putea înregistra un prim album. Important este că am luat decizia și că deja lucrez la materializarea ei. Cât timp va lua până când voi putea atinge consistența muzicală și tehnică la care aspir, asta rămâne de văzut. Oricum, mulțumesc pentru aprecieri!

EBRo: Avem și noi giganții noștri. Este foarte regretabil însă că unul dintre ei, marele Adrian Enescu, anul acesta ne-a părăsit și a trecut în eternitate. Eu voi rămane cu veșnicul regret că nu am avut niciodată onoarea să ii strâng personal mâna, deși m-a influențat decisiv în scrierea enciclopediei, discuțiile pe email și la telefon fiind întotdeauna pline de inspirație și încurajare. Ce trăiri și amintiri iți stârnesc numele Enescu?

MCB: Dispariția lui Adrian Enescu ne-a luat pe toți prin surprindere. Avea proiecte în desfășurare și idei pentru noi înregistrări, nimic nu anunța această despărțire. L-am ascultat, urmărit și admirat în copilărie pentru muzica electronică și soundtrack-urile pe care le crea. Avea o semnătură distinctă, un mod de a compune recognoscibil, indiferent de genul pe care-l aborda. A fost un om providențial pentru anii 70-80, o prezență necesară într-o Românie care se sincroniza greu cu evoluția muzicii. Am apreciat la dânsul atât artistul, cât și disponibilitatea pe care o avea față de cei veniți dupa el: încuraja și oferea din experiența sa, în mod consecvent, tuturor celor care-l solicitau. Deși unii, mai nou, îi contestă titulatura de „părinte al muzicii electronice românești”, cu siguranță Adrian Enescu și-a asumat meritoriu o atitudine activă paternală, a fost un mentor. Chiar dacă nu a avut discipoli direcți, cu certitudine a contribuit exemplar la formarea unor muzicieni. Cea mai strânsă colaborare pe care am avut-o cu dânsul a fost la realizarea compilației „Noua Românie-Rebirth of a Nation” (2001), primul album de muzică electronică românească publicat în Vest. Eu eram co-producătorul cooptat de casa de discuri Sonic Images/ Earthtone pentru a oferi expertiză la identificarea și selecția pieselor candidate la publicare. Evident, Adrian Enescu a fost cap de listă. Odată contactul stabilit, am ajuns să ne apropiem și să petrecem multe ore discutând despre muzica electronică, de la începuturile ei până în prezent, precum și despre scena românească de gen. L-am avut invitat și în emisiunea mea radio – „Calatorii spre Infinit” – de câteva ori. Am avut momente foarte bune, dar și câteva mai conflictuale. I-am oferit ocazia să-și arate temperamentul coleric, însă am depășit clipele de impas. Respectul reciproc pe care ni-l purtam a fost decisiv în armonizarea comunicării dintre noi. Cred că și-a îndeplinit onorabil misiunea artistică și rolul in istoria muzicii românești. Cariera sa a fost o aventură sonoră irepetabilă, care ne-a inspirat pe toți cei fascinați de sunetele electronice.


EBRo: A trecut un an de la lansarea cărții „Enciclopedia muzicii electronice românești”. Esti un om cu un cuvânt greu de spus în lumea muzicii electronice autohtone, un om care privește foarte bine în ansamblu această scenă. Ce înseamnă pentru tine, personal, existența acestei cărți și ce însemnătate are ea pentru istoria muzicii electronice românești?

MCB: Enciclopedia pe care ai lansat-o este o apariție editorială care umple un gol în documentaristica muzicală românească. Pe cât este de necesară și valoroasă inițiativa, pe atât de dificilă mi se pare munca de compilare a unui volum foarte mare de informații. Desigur, cartea se bazează pe datele oferite chiar de protagoniștii pe care i-ai abordat și, din această perspectivă, oferă o panoramă suficient de diversă asupra fenomenului muzical electronic de la noi. Rezultatul arată destul de eterogen și cred că ar putea fi îmbunătățit sub mai multe aspecte, poate într-o ediție adăugită și revizuită. Esențial e că, în sfârșit, avem și o Enciclopedie a Muzicii Electronice Românești. Ești primul care a dus până la capăt ideea unei asemenea cărți ambițioase; trebuie consemnată contribuția ta și te felicit.

EBRo: Îți mulțumesc pentru timpul acordat și iți urez multă baftă!


marți, 30 august 2016

TVR: Remix, muzica electronică de la Adrian Enescu la generația techno


  În Decembrie 2002 primeam de la Doru Ionescu, realizatorul emisiunii Remix UndergROund de la TVR, invitația de a participa în Club A din București la o discuție despre muzica electronică românească. 
 Am fost încântat de inițiativă, cu atât mai mult cu cât confirmaseră prezența Adrian Enescu și frații Cristian și Florian Nanu, pionieri ai genului cu care avusesem șansa să colaborez în mai multe ocazii. Urma să o întâlnesc și pe doamna Daniela Caraman Fotea, muzicolog și autoare a cărții „În căutarea lui Vangelis” (Editura Muzicală, 2001), pe Florian Lungu (căruia îi voi fi mereu recunoscutor pentru emisiunea „Fascinația Sunetului” de la Radio România), pe Cristian Stanciu (NSK, Matze, Shukar Collective) și pe publicistul Aurel Gherghel, între alții. Nu am vizionat programul până alaltăieri, 28 August 2016, așadar la 14 ani distanță de la data primei difuzări, când emisiunea a fost reluată  de TVR 3 ca urmare a recentei dispariții dintre noi a maestrului Adrian Enescu. Această ediție Remix UndergROund a fost publicată pe site-ul TVRplus

RMXENESCUNSK from Marius-Christian Burcea on Vimeo.

vineri, 19 august 2016

Adrian Enescu (31 Martie 1948-19 August 2016)


Azi ne-am despărțit de unul din pionierii muzicii electronice românești, devenit acum un personaj al filmelor invizibile pe care îi plăcea să le ilustreze cu sunete alese. Rareori zâmbitor, spirit coleric și uneori retras, Adrian Enescu, așa cum l-am cunoscut, a fost reper și mentor pentru multe generații de artiști români. Conversațiile pe care le-am purtat cu dânsul despre istoria muzicii electronice, admirația reverentă pe care o împărtășeam față de opera lui Vangelis, colaborarea strânsă pe care am avut-o la realizarea primei compilații românești de gen publicată în Occident ("Noua Românie, Rebirth of a Nation") și explorările ghidate prin proiectele sale artistice vor rămâne coordonatele unei întâlniri întipărite pentru totdeauna în memoria mea. Adrian Enescu și-a îndeplinit onorabil misiunea artistică, o muncă de o viață pentru care recunoștința e singurul răspuns posibil acum, la finalul unei aventuri sonore irepetabile. 

Călătorie luminoasă, maestre ! 

marți, 16 august 2016

Dacika. Interviu cu Mihai Toma

  Doi ani au trecut de la debutul internațional al lui Mihai Toma pe compilația Buddha-Bar cu piesa-titlu a albumului Flutaka. A venit și vremea celui de-al doilea capitol din povestea sa dedicată renașterii folclorului românesc pe coordonatele muzicii prezentului. Dacika este noul său disc care marchează evoluția unui stil tot mai elaborat și recognoscibil. Am înregistrat ieri un interviu lejer și plin de culoare, chiar în mijlocul naturii, în care l-am invitat pe Mihai să ne vorbească despre ultimele sale realizări și, în mod special, despre Dacika. La puține zile distanță de lansarea oficială, în acest podcast am difuzat câteva piese în primă audiție, însoțite de comentariile compozitorului și ocazional de zgomotul indiscret al insectelor care ne vizitau „studioul” improvizat pe unul dintre dealurile localității Breaza. Ca fost ascultător al emisiunii „Călătorii spre Infinit”, program radiofonic care - mă bucur mereu să o spun - a contribuit la formarea sa artistică, Mihai Toma este mereu „acasă” în emisiunea aceasta.

joi, 11 august 2016

Laboratorul muzical. Interviu cu Cătălin Truță


  DaKsha, Omu și acum The Music Lab sunt principalele proiecte în care Cătălin Truță s-a manifestat muzical. După o perioadă de câțiva ani în care contactul cu el a fost mai fragmentar, am reușit în cele din urmă să ne revedem în fața microfonului pentru un nou interviu la „Călătorii spre Infinit”. Conversația noastră este animată de reflecții asupra artei sunetelor electronice și spiritualitate, două preocupări care se pot completa într-o experiență creativă inepuizabilă.


joi, 26 mai 2016

Bucuria sunetelor



Noul meu articol „Muzica, evoluția unei obsesii” este inclus în „Bucuria Sunetelor”, volum care face parte din Trilogia Sunetelor coordonată de Radu Lupașcu. Ca și în cărțile anterioare - „Arta Sunetelor” (Editura Adenium), „Culorile Sunetelor” (Editura Rao) - contribuția mea la această colecție explorează variatele modalități prin care muzica influențează psihologia ascultătorului fiind, în același timp, o pledoarie pentru frumos și transformare a mitologiilor subiective. „Bucuria Sunetelor” va fi lansată la Clubul Țăranului pe 10 iunie, la ora 18. Imaginea de mai jos prezintă introducerea pe care mi-a făcut-o coordonatorul colecției la articolul inclus în noul volum (click pe imagine pentru lectura textului). 





miercuri, 18 mai 2016

Deuter (Artist Profile)


 Au trecut 45 de ani de la debutul artistic al lui Deuter, unul dintre fondatorii genului new age și probabil cel mai emblematic reprezentant al comunității muzicale formate în jurul misticului indian Osho. Toți cei care deveneau „sanyasini”(discipoli) primeau de la Osho un nume nou. Așa a apărut Chaitanya Hari Deuter, nume cu care a semnat majoritatea albumelor sale din anii 70 și 80 (Chaitanya înseamnă „Conștiință/Spirit”, iar Hari desemnează un atribut al zeului Vishnu, acela de iertător al tuturor greșelilor), până la moartea controversatului său mentor. Muzica lui Deuter nu a fost niciodată destinată exclusiv practicilor unei comunități excentrice. Independent de impresia noastră față de viața și învățăturile lui Osho, arta lui Deuter merită apreciată într-un context mai larg, acela al virtuților estetice și terapeutice, precum și al rolului de pionierat pe care compozitorul german l-a avut în zorii muzicii new age. Meritele sale au fost aclamate la a XII-a ediție a ZMR Awards, luna aceasta fiindu-i decernat premiul pentru întreaga carieră. Rememorăm contribuția lui Deuter la muzica pentru meditație și relaxare cu o ediție profil „Călătorii spre Infinit” difuzată la RFI în iulie 2006. 

luni, 9 mai 2016

Dispariția samuraiului electric


 Isao Tomita și-a încetat existența terestră pe 5 Mai în urma unei insuficiențe cardiace cronice. La cei 84 de ani, vestea nu a surpins pe apropiați. Ultima sa dorință a fost să apuce finalizarea musical-ului Dr.Coppelius
 Premiera spectacolului ar fi urmat să aibă loc la muzeul Bunkamura pe 11 Noiembrie, în distribuția acestuia figurând și un personaj tridimensional, o hologramă creată de Crypton Future Media. Tomita anticipa, într-un interviu pentru Japan Times din Decembrie 2015, că Dr.Coppelius ar putea fi încheiat după moartea sa. „Prioritatea mea este să rămân sănătos dar, pe cât posibil, vreau să completez Dr.Coppelius  astfel încât, dacă se petrece ceva cu mine, alții să poată face încheierea”.  
Dacă Dr.Coppelius va fi sau nu pus în scenă, acesta nu ar fi decât epilogul unei odisei muzicale desfășurată în peste 4 decenii de compoziție și inovație. 
`Samuraiul electric` este numele sub care Isao Tomita a produs primele sale înregistrări cu sintetizatorul modular Moog III. Tomita este responsabil cu aducerea primului Moog în Japonia (1971), un instrument atât de bizar la acea vreme încât funcționarii poștali din Tokyo au refuzat să predea comanda tânărului artist. Pentru a intra în posesia lui a fost necesar ca însuși inventatorul Robert Moog să trimită o fotografie care dovedea că dispozitivul metalic uriaș era un instrument muzical. 

  Una dintre aspirațiile lui Tomita era de a da o replică succesului obținut de Wendy Carlos în 1968 cu Switched on Bach, primul album de muzică clasică realizată pe sintetizator (disc de platină, trei premii Grammy). Pentru a învăța să cânte la Moog a trebuit să-și schimbe percepția asupra a ceea ce înseamnă un instrument și să inventeze un limbaj muzical propriu. Spre deosebire de precedentul american, Tomita s-a focalizat nu pe opera lui J.S.Bach, ci pe creația lui Claude Debussy și a lansat în 1974  Snowflakes are Dancing (republicat în format quadrofonic în 2012 sub numele Clair de Lune). Albumul a devenit un reper în programarea sintetizatoarelor analogice și un triumf al polifoniilor electronice. Dacă Switched on Bach a fost realizat monofonic (Moog-ul nu permitea atunci să cânți două note simultan), Tomita a reușit să creeze polifoniile din Snowflakes are Dancing înregistrând fiecare secțiune, una câte una, timp de 14 luni. Grație acestui album Isao Tomita a devenit primul artist japonez nominalizat la Grammy. 
  Specific stilisticii lui Tomita este interpretarea în cheie spațială a temelor clasice. Nu mai vorbim de o redare electronică a compozițiilor, ci de o reconstrucție tonală proiectată pe teme siderale, așa cum se poate auzi și în albumele Pictures At An Exhibition, Firebird, The Planets, Kosmos sau The Bermuda Triangle. Viziunea cosmicizantă asupra repertoriului ales este explicită în Dawn Chorus (titlu alternativ: Canon of the Three Stars), unde a introdus în textura muzicală a pieselor sunetul emisiilor electromagnetice produse de diverse stele și galaxii. 
  Paralel cu proiectele electronice, Tomita a rămas un consecvent creator de muzică pentru televiziune, cinema și teatru, activitate căreia s-a dedicat aproape integral în ultima parte a carierei. 
  La finele anului trecut Isao Tomita a primit premiul Japan Foundation pentru „contribuțiile semnificative aduse promovării înțelegerii și prieteniei dintre Japonia și restul lumii”, un titlu onorific care completează o listă respectabilă de distincții. 
 Tomita a lăsat urme uriașe în istoria genului electronic și este unul dintre eroii anilor '70 și '80. Dintre cei asupra cărora muzica sa a produs o influență majoră îl menționez aici doar pe Ryuichi Sakamoto, compozitorul coloanelor sonore pentru filmele Little Buddha, The Last Emperror și a numeroase albume electro-acustice apreciate în întreaga lume. 
La „Călătorii spre Infinit” despărțirea de Isao Tomita nu poate fi decât muzicală. Într-un mix de jumătate de oră am combinat câteva secvențe ilustrative pentru stilul spațial în care marele artist japonez și-a cântat repertoriul clasic. Infinitul mic al vieții umane și Infinitul mare al vieții Universului se întâlnesc în muzica lui Tomita.


duminică, 24 aprilie 2016

Interviu cu Alexandru Dumitrescu (Reasonandu / Eleusyn)


  Muzica electronică psihedelică este lipsită de expunere în presa românească, prin această situație confirmând, o dată în plus, statutul de gen underground. Pe plan local avem artiști, public și câteva festivaluri care animă viața micii comunități Psy. Unul dintre protagoniștii cei mai activi în această nișă este Alexandru Dumitrescu, inițiatorul proiectelor Reasonandu și Eleusyn, precum și co-fondatorul primei case de discuri românești de psy-ambient și psy-trance. Andu a fost invitatul meu la „Călătorii spre Infinit” pentru a vorbi despre ideile și realizările sale muzicale. Conversația noastră a fost prilejuită de publicarea noului său album „Alchemy of Love”, disponibil din 14 Aprilie în format CD și digital în catalogul Melusine Records.

sâmbătă, 27 februarie 2016

Peter Baumann, un nou album după 33 de ani


  Peter Baumann a revenit în muzica electronică după 33 de ani. Component Tangerine Dream între 1971-1977, producător (Conrad Schnitzler, Cluster, Hans-Joachim Roedelius) și autorul câtorva discuri solo (cine își mai amintește de „Romance '76"?), Baumann va lansa pe 20 Mai un nou album - Machines of Desires. „Dust to Dust”, primul single beneficiază și de videoclip. Sunt intrigat de sound-ul și imaginile propuse, aștept plin de curiozitate lansarea. 


Lista anunțată a pieselor este:
01.The Blue Dream
02.Searching in Vain
03.Valley of the Gods
04.Echoes in the Cave
05.Ordinary Wonder
06.Crossing the Abyss
07.Dancing in the Dark
08.Dust to Dust
 

marți, 23 februarie 2016

Shaping the Invisible

Acest nou mix mi-a fost inspirat de ideile lui Werner Heisenberg, co-fondator al mecanicii cuantice, exprimate în volumul „Physics and Philosophy”. Cartea sintetizează conceptele centrale ale revoluției cuantice, inclusiv Principiul Incertitudinii, pe care le corelează cu încercările anterioare de a înțelege natura Realității, îndeosebi cu filosofia pitagoreică și cea platonică. Asimilarea informațiilor de pe urma unei lecturi complexe este ușurată la mine de o integrare muzicală care, în situația de aici, a luat forma colajului „Shaping the Invisible”. De altfel, muzica a fost una dintre pasiunile lui Heisenberg, el fiind în tinerețe și un excelent pianist. În zilele noastre genul electronic exprimă -cred- cel mai bine relația spirituală dintre cunoașterea științifică și muzică. Ilustrez această convingere prin următorul mix în care am inclus piese de: Stefan Erbe, Klangwelt, Remy Stroomer, Wellenfeld, Der Laborant, Omu (Cătălin Truță) ș.a.

„Este o eroare fundamentală să separi părțile de întreg. Unitatea și complementaritatea formează realitatea”. (Werner Heisenberg)

vineri, 12 februarie 2016

Soundpatterns of Spacetime Continuum

Noul meu mix este pur electronic, spațial și dominat de sunetul sequencerelor analogice. Inspirată de recenta descoperire științifică a undelor gravitaționale, combinația muzicală pe care o propun aici are ca ingrediente misterul și entuziasmul unui nou început în aventura cunoașterii.

marți, 9 februarie 2016

Reconectări. Michi


Au trecut 15 ani de la publicarea „Noua Românie. Rebirth of a Nation”, prima compilație cu muzică electronică și new age românească apărută în Occident. Proiectul la care am participat în calitate de co-producător a fost inițiat de Chris Landry din partea Earthtone, divizie a companiei Sonic Images prezidată de Christopher Franke (ex-Tangerine Dream). La propunerea lui Adrian Enescu a intrat în etapa de selecție și piesa „Grație” de Șuie Paparude cu Loredana, cea mai disputată propunere în birourile casei de discuri americane. Motivul dezacordului dintre Landry și Nikolai Ugrinsky, directorul departamentului Artist & Repertoriu de la Earthone, era legat de stilul prea dinamic și contrastant cu restul compozițiilor alese, preponderent ambientale. În cele din urmă „Grație” a intrat penultima pe  album ca o ilustrare a diversității muzicii electronice produse în România. Deși mă mai intersectasem cu Șuie Paparude în studioul FUN Radio în timpul emisiunii „Blue Lines” realizată de colegul meu Florin Marica (DJ Marika), nu avusesem până în 2000 un contact direct cu ei. Prin proiectul „Noua Românie” am avut ocazia de a-i cunoaște mai bine pe Michi și Dobrică, cei doi Șuie de la acea vreme, și i-am avut invitați într-o seară la „Călătorii spre Infinit”. Datorită formatului ambient-new age al emisiunii mele, Michi mi-a oferit înaintea acelei ediții un CD demo cu 4 piese compuse de el pentru proiectul „Dub Free Romania”. Mi-au plăcut de la prima audiție și le-am tot difuzat, așteptând finalizarea înregistrării și publicarea albumului. Spre surprinderea mea, discul scos de Media Pro Music în 2002 nu conținea două dintre piesele pe care le aveam de la Michi, iar celelalte două fuseseră modificate într-o măsură destul de consistentă. Am rămas cu un CD demo inedit pe care l-am ascultat întotdeauna cu bucurie și cu o responsabilitate de trezorier, știind faptul că am în urechi o muzică rară. 

 Zilele trecute m-am revăzut cu Michi și Marica la o petrecere din seria „Back to My Selector”, prilej bun de a ne reaminti de clipe și muzici care ne-au apropiat. Evident, m-am reconectat și cu cele 4 piese inedite din proiectul lui Michi „Dub Free Romania” pe care le-am reascultat acum cu o reînnoită plăcere. Una dintre ele   este „Lumini”.
      

miercuri, 20 ianuarie 2016

Visul unui servitor. In memoriam Edgar Froese (1944-2015)


        S-a împlinit un an de când Edgar Froese și-a „schimbat adresa cosmică”. 
    Născut în ultimul an al celui de-al doilea război mondial, Edgar a copilărit în perioada dură a reconstrucției societății germane după coșmarul nazist. Ca să se rupă de stigmele trecutului și de haosul lăsat de colapsul utopiei totalitare hitleriste, mulți tineri artiști și-au canalizat creativitatea spre explorarea necunoscutului. Pentru aceștia experimentarea a devenit un imperativ al redescoperirii autenticității. 
     Froese, școlit în sculptură și arte plastice, a fost influențat masiv de filosofia suprarealistă a lui Salvador Dali, în vila căruia a concertat pe vremea când cânta cu The Ones. Spre deosebire de cei mai mulți colegi de generație, Edgar și-a pierdut repede interesul pentru un stil de viață marcat de felurite excese. A renunțat la alcool, droguri și a devenit vegetarian. Pe când David Bowie i-a fost chiriaș la Berlin, Froese l-a ajutat pe acesta să scape de dependența de heroină și cocaină. Chiar și fără psihedelice Froese a visat prolific.
Visul lui Edgar Froese s-a numit Tangerine Dream. Trupa fondată în 1967 în capitala RFG a cunoscut numeroase formule componistice, toate orbitând în jurul figurii sale patriarhale. Tripleta cea mai reprezentativă este și va rămâne Edgar Froese-Christopher Franke-Peter Baumann. Ceea ce a început ca o improvizație cu acorduri progresive s-a transformat aproape instantaneu într-un episod pivotal în muzica electronică. Legendarul om de radio John Peel a difuzat la BBC Atem, al treilea album Tangerine Dream, și l-a numit discul său favorit din 1973. Apoi Richard Branson a avut inspirația de a publica sub egida Virgin Records două albume care au contribuit decisiv prin cifrele de vânzări la propulsarea grupului de firme Virgin: „Phaedra” de Tangerine Dream și „Tubular Bells" de Mike Oldfield. Turneul european din 1974-1975 i-a adus trupei germane mai multă notorietate presărată cu reacții critice ocazional negative. Itinerariul concertistic a cuprins mai multe catedrale impozante și remarcabile prin acustică, spații rezonante cu filonul spiritual al muzicii Tangerine Dream. Considerat unul dintre cele mai controversate concerte din istoria Franței, reprezentația din 28 Decembrie 1974 de la Catedrala din Rheims, pe același afiș cu Nico de la Velvet Underground, a avut drept consecință un ritual de purificare a așezământului religios. Cei aprox. 6000 de tineri înghesuiți 3 ore în clădirea unde au fost încoronați regii Franței s-au remarcat prin deteriorarea mobilierului din interior, fumatul de hașiș și câțiva au fost surprinși urinând pe coloane. Acuzele de profanare și protestele din partea clericilor și enoriașilor nu au întârziat să apară, însă vina a fost dată pe „les Anarchistes” iar Tangerine Dream și-a continuat turneul cu alte spectacole memorabile (după cum putem auzi în albumul „Ricochet” și numeroasele bootleg-uri apărute de atunci). 
    Edgar Froese a știut să păstreze proiectul muzical pe o traiectorie stabilă, depășind momentele de impas întâlnite în carieră. Dovadă sunt longevitatea trupei (48 de ani), volumul discografic mare (peste 130 de albume de studio și coloane sonore), activitatea concertistică bogată (în jur de 500 de concerte) și un public loial în toate aceste decenii. 
    Povestea personală a lui Edgar Froese și istoria Tangerine Dream vor vedea lumina tiparului anul acesta în volumul autobiografic „Force Majeure 1967-2014” scris și compilat de fondatorul grupului berlinez. Moartea sa neașteptată, survenită la Viena pe 20 Ianuarie 2015 în urma unei embolii pulmonare, a modificat multe dintre datele anunțate pe agenda Tangerine Dream. Fiul său, Jerome Froese (o perioadă cooptat în trupă și a cărui imagine din copilărie figurează pe coperțile mai multor discuri din anii 70) a comentat că fără Edgar Froese nu mai există Tangerine Dream. Totuși, Tangerine Dream va continua să activeze din dorința exprimată chiar de Edgar Froese. Componența anunțată pentru 2016 este Thorsten Quaeschning (sintetizatoare și alte instrumente), Ulrich Schnauss (sintetizatoare) și Hoshiko Yamane (vioară electrică). Peter Baumann a reapărut în tabloul Tangerine Dream ca un potențial membru. În memoria lui Edgar Froese, cea de a doua soție a sa, Bianca Acquaye-Froese va inaugura pe 30 Ianuarie anul acesta un muzeu Tangerine Dream care se va numi TANGAUDIMAX. Locația nu a fost confirmată, dar unele surse credibile indică drept sediu Haus der Berliner Festspiele. Mai multe informații despre stadiul proiectului pot fi găsite pe site-ul muzeului Tangaudimax .  
    Într-o notă personală pot spune că Edgar Froese și Tangerine Dream au contribuit la formarea mea umană și profesională. În Noiembrie 1993, prima mea intervenție de la microfonul FUN Radio în cadrul emisiunii „Călătorii spre Infinit” a constat în prezentarea albumului „Optical Race” (1988). În 2008 i-am văzut live pe scena festivalului de la Loreley. Tot atunci am dat „nas în nas” cu Edgar în backstage când se retrăgea de la repetițiile de sunet. Am schimbat un zâmbet fugitiv și am avut regretul că nu l-am abordat măcar pentru o amintire fotografică (eram presat de timpul limitat pe care-l aveam la dispoziție pentru a-i intervieva pe Klaus Schulze și Lisa Gerrard). Indiferent ce parcurs va avea Tangerine Dream de aici înainte, Edgar Froese rămâne sufletul acestei trupe a cărei muzică am iubit-o nespus mai ales pentru sound-ul din perioada 1971-1988.  In memoriam Edgar Froese am relizat mix-ul „Visul unui Servitor”.  Cheia titlului o vei găsi în cuvintele lui Edgar de la începutul colajului: 

„Eu nu sunt în realitate important. Sunt doar un servitor, servitorul unei muzici pe care găsesc cumva necesar să o aduc în fața unui public pregătit pentru ea.”